★ 3 rate cu cardul BT STAR ★

Cele mai importante cinci motive pentru care să îți pui dinți din zirconiu

Ne place sau nu, oricât de atenți am fi cu igiena orală, vine un moment în viața fiecăruia dintre noi în care dantura ni se deteriorează într-atât, încât plombele nu ne mai pot rezolva problemele. Ce-i drept, există pe lume și norocoși ai căror dinți naturali se păstrează până la vârste înaintate, dar aceștia sunt depășiți numeric de cei cărora, mai devreme sau mai târziu, dinții le sunt vizibil afectați și au nevoie de „reparații capitale”.

În mod evident, o dantură sănătoasă și mai ales completă ne asigură o masticație eficientă și o îmbunătățire a aspectului estetic, având legatură strânsă cu sănătatea întregului organism. De aceea, este important ca atunci când dinții ne sunt afectați să îi refacem cât mai rapid și cât mai aproape de forma naturală pe care au avut-o.

Zirconiul, cel mai recent material introdus în stomatologie, are proprietăți care îl recomandă în topul celor mai bune alegeri pentru realizarea coroanelor dentare.

Mai jos, sunt prezentate cele mai importante cinci motive pentru care merită să alegi coroanele din zirconiu.

1. Este foarte rezistent și nu degradează dinții care i se opun.

Spre deosebire de alte materiale folosite pentru confecționarea dinților artificiali, zirconiul are o duritate foarte apropiată de cea a dintelui natural. Din acest motiv, în timpul masticației, riscul tocirii dinților naturali, opuși, este cu mult mai mic.

2. Are o transluciditate asemănătoare dinților naturali.

În cazul coroanelor de zirconiu lipsește structura metalică din interior întâlnită la coroanele metalo-ceramice. Acest aspect este un mare avantaj pentru coroana din zirconiu pentru că lumina trece întocmai cum trece prin dintele natural, ceea ce îl face să fie foarte asemănător cu acesta. Astfel, zirconiul devine una dintre cele mai bune alegeri și contribuie semnificativ la redarea zâmbetului încrezător al pacientului.

3. În timp, nu apare „dungă neagră” pe gingie.

Faptul că zirconiul se găsește în natură sub formă de oxid de zirconiu face ca acesta să nu oxideze atunci când se află în cavitatea bucală. Așa se explică de ce dunga neagră de pe gingie – lizereu gingival, nu se mai formează. Gustul metalic care poate să apară în cazul coroanelor metalice sau metalo-ceramice nu va mai apărea.

4. Este indicat în cazul persoanelor alergice la metale

Specialiștii spun despre zirconiu că este biocompatibil și bioinert, ceea ce înseamnă că este foarte bine tolerat de organismul uman. De aceea, el este indicat în cazul persoanelor alergice la metale. Zirconiul nu permite atașarea plăcii bacteriene, astfel scade riscul de apariție a gingivitei localizate.

5. Poate proteja cu succes dinții cu nerv viu.

O altă proprietate avantajoasă a zirconiului este aceea că are o conductibilitate termică scăzută. Din acest motiv, el este cel mai indicat material pentru acoperirea dinților cărora nu „le-a fost omorât nervul”. Protejați de zirconiu, acești dinți nu vor mai fi sensibili la alimente reci sau fierbinți. Trebuie însă menționat faptul că posibilitatea de a „îmbrăca” un dinte viu cu o coroană de zirconiu este condiționată de mai multe aspecte, stomatologul fiind singurul în măsură să decidă dacă nervul dintelui poate fi păstrat intact sau nu înainte de refacerea coroanei .

Deși pare varianta ideală – și chiar poate fi – zirconiul are și dezavantaje. Unul din acestea ar fi prețul. O coroana de zirconiu are un cost mai ridicat, comparativ cu ceramica, al cărei preț este mai accesibil. 

Un alt dezavantaj al zirconiului este acela că e un material casant, sensibil, și poate să crape atunci când vine vorba de presiuni exagerate. Însă nici dinții naturali sau alte lucrări dentare nu fac excepție de la fractură, mai ales în cazul pacienților cu obiceiuri vicioase precum rosul unghiilor sau al altor obiecte ori spartul semințelor în dinți.

Totuși, practica medicală a demonstrat că situațiile de acest gen sunt destul de rare, având în vedere că, în mod obișnuit, în procesul de masticație presiunea este una normală și riscul ca materialul să crape este ca și inexistent.

Coroana din zirconiu are mai multe beneficii decat dezavantaje. De aceea, reprezintă alegerea cea mai potrivită pentru refacerea unui dinte care nu mai poate fi reconstruit prin plombare.  Zirconiul este un material performant și, cu siguranță, o investiție pe termen lung.

× Programare prin WhatsApp